| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

duminică, 9 septembrie 2012

"Unul, niciunul și o sută de mii" de Luigi Pirandello


Singurătatea nu e niciodată cu voi: ea este întotdeauna fără voi, e posibilă doar cu un străin în preajmă, loc sau persoană, ce-o fi, care să vă ignore cu totul, pe care s-o ignoraţi cu totul, astfel încât voinţa şi sentimentele voastre să rămână suspendate şi rătăcite într-o nesiguranţă chinuitoare şi, încetând orice afirmare a voastră, să înceteze însăşi intimitatea conştiinţei voastre.

Ridică-te, mergi din nou în oraş şi, de-abia ajuns, o să înţelegi imediat de ce vrea omul să zboare.


Realitatea pe care o am pentru voi constă în forma pe care mi-o daţi; dar e realitate pentru voi, nu pentru mine. Realitatea pe care voi o aveţi pentru mine constă în forma pe care v-o dau; dar e realitate pentru mine, nu pentru voi. Iar pentru mine însumi nu am altă realitate decât forma pe care izbutesc să mi-o dau. Dar cum? Tocmai construindu-mă.



Ţie, care locuieşti într-un bordei, casa ţi se pare un palat; ţie, care ai puţin gust, casa ţi se pare vulgară; tu, care treci cu neplăcere pe strada pe care se află, fiindcă îţi aminteşte un episod trist al vieţii tale, o priveşti pieziş; tu, în schimb, ai o privire afectuoasă pentru ea, deoarece — ştiu asta — aici, alături, locuia biata ta mamă, care era prietenă bună cu a mea. Iar eu, care m-am născut aici? O, Doamne!



De ce, când cineva doreşte să se sinucidă, se imaginează mort nu pentru sine, ci pentru ceilalţi?
în original - aici.

4 comentarii:

  1. minunat.. si mai ales sfirshitul.......

    RăspundețiȘtergere
  2. As spune ca este propiu in natura lui Pirandello sa te puna in criza cu aceste intrebari!dar ii ador operele !chiar in zilele astea citesc cartea :) ma bucur sa aflu ca iti place si tie

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează