Eu

„Întotdeauna mi-a fost foame în cap. Imaginează-ţi că degetului tău i-ar fi foame. Cu ce l-ai putea hrăni? Neliniştea, adevărata nelinişte este să-ţi fie foame cu ceva care nu are gură, cu ceva care nu este pentru mîncat.” 

Nichita Stănescu

2013

Am 21 ani și visuri mult mai mari decît mine.
În copilărie obișnuiam să-mi impun micile mele prietene de joacă să scrie poezie împreună cu mine. Cînd mi s-a umplut caiețelul cu poezioare, mi-am luat un caiet nou și le-am transcris în ordine alfabetică. 
Descoperirea feței profunde a poeziei mi s-a întîmplat cînd am rugat-o pe Maria să-mi spună un vers cu care să încep a scrie o poezie. Mi-a dictat: "Norul de tristețe o macină mereu". Eram încă în școala primară și nu mi-am schimbat tematica copilărească de a scrie, dar a fost, totuși, enunțul care mi-a răscolit și scuturat gîndirea. Nu în zadar îl mai ţin minte şi-acum.

Modul în care s-a schimbat viața mea de prin clasa a 8-a m-a făcut să reîncep a scrie. Acum, multe din textele mele sunt proiecții din visele mele, iar visele mele sunt absolut inexplicabile și ciudate. 

Citatul din susul paginii îi aparține lui Stănescu. E autorul meu favorit. Dintre poeții literaturii române îmi mai plac Ana Blandiana, Grigore Vieru, Adrian Păunescu și Geo Bogza.

Actualizare - 28 ianuarie 2014.
 
Scriu dintr-o cameră de la etajul nouă dintr-un cămin studenţesc din Polonia. Încerc să găsesc un numitor comun textelor pe care le scriu de mai bine de jumătate de an şi-mi vine mereu în minte "strigăt". O fi fiind oare? 

Actualizare - 27 martie 2016.

Ce s-a mai întâmplat nou de atunci? M-am schimbat mult. Am terminat facultatea. Am trecut la relaţii internaţionale. M-am mutat temporar în Cehia. M-am îndrăgostit de călătorii. Nebuneşte!