| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

joi, 2 noiembrie 2017

Cuvinte similare în cehă și română

N-o să credeți că o zice cineva care locuiește în Cehia, dar adevărul e că limba cehă nu mi-e atât de dragă ca celelalte limbi pe care le-am învățat pe parcursul anilor. Astfel, nu am fost niciodată motivată să o învăț, chiar dacă mă aflu la Praga de aproape doi ani.

Table with books

Recent, a trebuit să merg în România, iar acolo am întâlnit un prieten care avea să îmi dea ceva - un dicționar român-ceh de cuvinte similare. "Așa e mai aproape de limba care-ți place". Inspirată de această cărțulie, am decis să dedic o postare și acestei limbi, în mod special cuvintelor care se aseamănă cu unele din română, o limbă latină, dar vă voi face cunoștință și cu un cuvânt care îmi place foarte mult.

sâmbătă, 26 august 2017

9 lucruri și expresii interesante pe care le-am descoperit în limba swahili

De când am lucrat într-un oficiu la Universitatea din Verona câțiva ani în urmă, m-am îndrăgostit de limbile de origine africană datorită la doi colegi foarte interesanți din partea aceea de lume. Cursuri gratuite de limbi africane sunt foarte puține online, iar zilele trecute am avut bucuria de a găsi o carte de gramatică a limbii swahili, pe care am răsfoit-o de la prima până la ultima pagină. Limba swahili este atât de diferită de toate limbile pe care le vorbesc încât frumusețea ei mi se pare înzecit specială!

Citind și răsfoind cartea, am descoperit o mulțime de lucruri interesante și surprizătoare (cel puțin pentru un vorbitor de limbi de origine latină și slavă), așa că am decis să le adun împreună, pentru cei care sunt înebuniți de limbi străine, exact ca și mine. Sunt curioasă ce-o să aveți de zis!

Dar înainte de a începe, aflați că limba swahili este o lingua franca a regiunii Marilor Lacuri Africane și a altor părți din Africa de Est și de Sud-Est, iar numărul estimat de vorbitori ajunge la 100 milioane!


1. În multe limbi de origine africană, inclusiv și în limba swahili, timpul este exprimat cu ajutorul unui cadru de 12 ore, atât cât durează o zi, dar și o noapte. Astfel, ora 7.00 este numită prima oră a zilei - saa moja asubuhi, în timp ce 19.00 este prima ora a nopții - saa moja usiku.  Așadar, nu există ora nouă dimineața, ci-i spui - a treia oră a zilei.

luni, 6 februarie 2017

de-or veni fulgii să le-astupe!

foșnetul de frunze din mine
sună plăcut așezat
în cuvinte

dar când sufletu-mi
nu mai poate vorbi
foșnetul de frunze din mine
e mai apăsat
mai trist
mai viu
decât ochii închiși
să nu vină furtuna

miercuri, 21 decembrie 2016

Aylin era ca o frunză de toamnă



când lumea-i lăuda haina groasă
de iarnă
primită cadou

pe malul mării
sub primii fulgi de noiembrie
ea își zicea că-i bună pentru înec
că-i grea
și-o s-o ducă la fund

duminică, 7 august 2016

mă rog să plouă

mă rog să plouă
atunci când plouă în mine
ca să pot da vină ploii
şi să-mi spun poveşti
pe care le cred numai copii
'nu s-a schimbat nimic
din ziua
când eram fericită'

să plouă
ca să nu-mi citească ei
durerea care-şi face drum
pe obraji
ca o cascadă de munte
şi să rămână aşa...
hoinară
sus în pădure
cu rucsacul în spate