| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

sâmbătă, 1 septembrie 2012

suflete înnodate

plaja creștea sub tălpile noastre
ca un boboc de floare
și tu îmi ziceai să dau pur și simplu
din mâini

mă țineai de talie
și-mi ziceai să dau din mâini
până când nu am mai înțeles dacă zbor sau înot


știi că deodată apa
nu mai era apă
și stând cu ochii închiși
dansam deasupra aerului
ca două păsări mute, dar vii



știi că deodată aerul
nu mai era aer
și ne-am pomenit
într-un univers din apă
în care ne iubeam ca delfinii

și-mi puneai la gât stele de mare



știi că deodată cineva
aruncase o undiță
de care atârnau ceruri,
iar noi am mușcat precum
o făcuse eva și adam
în mijlocul raiului



știi tu, iubitule, că era Dumnezeu?

8 comentarii:

  1. Superb... n-am cuvinte! Mi-a mers direct la suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. deci nu te potolesti!!! tot asa geniala vrei sa ramai!!! pai atunci ramai si mai geniala!!!
    felicitari!!! chiar e un text care merge la suflet!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. exagerezi. nu sunt eu genială. am o perioadă foarte agitată și grea cu trecerea în treapta universitară și am scris mai rar ultimul timp, deci mă bucur că ți-a plăcut.
      îți trimit mîine volumul de poezie.

      Ștergere

critica perfecţionează