| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

vineri, 8 octombrie 2010

# toamnă afară şi Ioana


Cu mine mesteacănul îşi îngroapă o castitate.
Toamna iar îmi aruncă pămînt în gură.

După moartea soţului a îmbătrînit într-un an pentru cinci,
dar tragismul ei îmi zîmbeşte fiecărui salut.
Pentru Ioana,toamna a devenit singurul anotimp,
drama singurătăţii provoacă pielea să-i deschidă riduri,
iar ochii au ceva din liniştea adusă nebuniei.

Ioana îşi pune inelul pe masă,
îl priveşte ore la rînd,
apoi îngenunchează la icoană şi face mătănii
cerîndu-i s-o ia din braţele lumii.

Ioana cînd doarme cuprinde întunericul.

4 comentarii:

critica perfecţionează