Jurnal din Praga (2)

Crescut din valuri

Niciodată nu m-aş fi gândit că un oraş ar putea să mă impresioneze atât de mult prin relief. Iar când spun relief îmi aduc aminte de lecţiile de geografie care nu-mi plăceau, deşi aveam o profesoară tare bună. 

Praga parcă ar fi aşezată pe valuri pietrificate de apă. Acum vezi oraşul de sus. La capătul celălalt al străzii eşti jos şi pare că te scufunzi. Undele stradale îmi dau o senzaţie pe care nu am mai trăit-o niciodată. Corpul pierde din greutate. Eşti încă pe pământ, îl simţi sub tălpi, dar nu ca un suport. Pământul te împinge uşurel ca să te facă să crezi că zbori.

Când merg cu tata în maşină, senzaţia se intensifică, pentru că distanţa dintre un capăt de stradă şi celălalt e parcursă într-un timp mult mai scurt decât la pas.

Ni hao ma?

Mâine am exact o lună de când lucrez la un hostel în centrul oraşului. De atunci mi s-au întâmplat zeci de lucruri frumoase şi am întâlnit oameni extraordinar de interesanţi.

Când am organizat degustare de bere prima dată şi i-am umplut paharul lui Daisuke, japonezul zâmbăreţ mi-a spus în română: "Mulţumesc!". Mi-am dat seama atunci cât e de frumos când un străin te surprinde răspunzându-ţi în limba ta, aşa că la următorul eveniment, m-am adresat unei fete din China în limba ei. Puţinele cuvinte şi expresii care mi-au mai rămas în cap după două lecţii de chineză în Polonia, au lăsat-o pe Erika cu gura căscată.

O nimica toată

Tânărul care a venit pe motocicletă din Coreea de Sud nu a vrut să-i dau indicaţii pe harta gratuită pe care o dăm la check-in. Punct. 

Să cred în semne?

Paolo a venit dintr-un sătuc de lângă Veneţia tot pe motocicletă. I-am spus că tocmai am terminat facultatea la Verona. El a făcut serviciu militar exact acolo!

Şi ţie bună

Olga, o fată din Rusia, călătorea singură. Mi-a spus că are rude la Bender şi la Cimişlia. Deşi i-am zis că vorbesc rusă, mi-a vorbit doar în engleză. Am întrebat-o dacă ştie ceva în română. Da, bună ziua. 

Povestea cu Erika nu s-a terminat

A stat în Praga vreo zece zile. Într-o seară m-a întrebat unde ar putea să iasă. Eu tocmai terminam lucrul, aşa că am mers împreună la un pub care îmi place tare mult. Câteva ore mai înainte, la hostel ajunsese şi un băiat din Taiwan. Avea o conferinţă în altă ţară şi, cu această ocazie, făcea un tur al Europei. Venea de la Berlin. Erika l-a luat cu noi.

Când am intrat în pub, Yoming a avut o surpriză de care, probabil, eu şi Erika am fost mai surprinse. A reîntâlnit doi băieţi din California pe care îi cunoscuse la hostelul din Berlin. Cu ei la masă stătea şi un bărbat de vreo 50 de ani din Germania. Am vorbit cu el despre politică, cehi, ţări şi despre bere. Călătorea singur. 

Erika mai avea aproape jumătate de bere când am decis să mergem pe marginea râului. I-am spus atunci ganbei în chineză şi n-a mai avut scăpare.

Partea care pe mine m-a surprins (nici plăcut, nici urât) a fost la final. Am petrecut-o pe Erika şi Yoming până aproape de hostel. Erika m-a înbrăţişat la despărţire şi m-am gândit atunci să-l salut şi pe băiat. M-am apropiat să-l cuprind, iar el a stat ca o stană de piatră, fără să facă o mişcare. Mi-am amintit în momentul acela despre lecturile de la universitate referitor la comportamentul oamenilor în diferite culturi şi cum acesta influenţează chiar şi felul lor de a vorbi. Am făcut o greşeală.