poezia e o pisică leneşă
pe care o placi şi iubeşti pentru că ştie să tacă
şi poţi să-i vorbeşti oricând ai chef tu
şi poţi s-o citeşti oricum îţi vine s-o faci
pentru că mamă-sa nu stă cu ea
aşa că atunci când scrie
cer albastru nu e neapărat să zici
vai infinitul aşa cum te-au învăţat la şcoală
şi-atunci când scrie fluture alb să ştii că poate fi iarbă
nu doar emoţie trecătoare nu doar viaţă care durează o zi
iar albul poate că totuşi e negru
nu fi naiv să nu crezi niciodată tot ce scrie
nu e decât o ghicitoare oarbă care acceptă orice răspuns
important e să ai unul
după ce mamă-sa a scos-o afară din uter
poezia nu îi mai aparţine
tu o citeşti şi educi după regulile şi voia ta
bunul meu prieten
aşa că atunci când pun punct aici
textul acesta nu-mi mai aparţine
pentru că pisica mea leneşă
poate fi lup pentru tine
şi din florile mele albastre
eu cresc dragoste
tu creşti cer
iar el scrie
bravo, superba poezia
RăspundețiȘtergeremulţumesc
ȘtergereBuna! :) Ai fi interesata sa participi la un cenaclu cultural? Se tine in Bucuresti si in cadrul sau se abordeaza teme legate de poezie, literatura, neurostiinte, psihologie, religie, filosofie.La final, doritorii pot recita poezii. :)
RăspundețiȘtergereIn cazul in care doresti mai multe informatii imi poti scrie.
O seara senina!
Bună! Mulţumesc de invitaţie. Mi-ar plăcea foarte mult să particip, dar nu trăiesc în România.
ȘtergereMult succes vouă!
Zi bună!