baba cere să se nască

Un text nou la două mâini. De data asta (şi pentru prima dată) cu mama. A durat mai bine de o oră, pentru că aflându-ne în aceeaşi cameră n-au lipsit comentariile amuzante şi neînţelegerile poetice. Lupta dintre cine răspunde prima după ultimul vers s-a terminat fără victime. Lectură plăcută!

din tabloul fără ramă
îşi face loc pentru plimbări o pisică neagră
ştii că nu-mi plac îl sperie pe Adi dar azi e duminică
şi-mi cresc părul să-mi readuc puterea aia magică de care
nimeni nu ştie

îmi spune Eliza

sunt neagră şi am tot să mă leg jur împrejur

de oamenii-păsări
uite cum îmi întorc ochii număr drumurile trenului
dar calea ferată vine din mine şi
toate culorile se pierd unde începe
acelaşi tablou fără ramă

oamenii din casa asta n-au înţeles încă
Eliza îşi coase haină să iasă din dormitorul mic al lor
nici măcar copiii nu mai privesc peretele roz

şi-s mai singură decât am fost toată viaţa mea

în cei trei sute patruzeci de ani de moarte

din camera asta

toate ieşirile se deschid odată cu luna

de fiecare dată cobor în stradă

să văd locuri şi urme pentru mâine

dar lumea asta-i ca o piaţă în care

toate-s bune şi nimic nu-i bun
îţi vând dimineţi care nu costă nimic din

ce-ţi doreşti cu adevărat

Eliza, îmi vorbeşte pisica,

tabloul în care stai nu-ţi este casă pentru ochi

învăţ să mă nasc dar ridurile îmi zic că-s prea

adânci pentru uter

femeile-şi doresc copii, Eliza,

nu pisici nu oameni nu singurătăţi