lia aştepta de luni dimineaţa
frumoasa-i singurătate
să intre prin uşa de lemn de la etajul doi
dar când lumina îşi închidea pleopele
în fiecare seară de vineri
n-a dormit niciodată în patul ei
divanul din bucătăria dinspre stradă
o ţinea de mâini şi-i vorbea despre oameni
dar divanul nu era acasă
şi nici ea nu era acasă
şi ea nu-i vorbea în italiană
iar el nu-i vorbea în română
lia aştepta ca prin uşa de lemn
să intre negrul care fumează marijuana după colţ
şi-ar fi vrut s-o pipăie de fiecare dată când o vedea
până când n-a mai iubit liniile drepte şi nici măcar segmentele
dar nu! în niciun caz segmentele
şi pentru că nu-i plac segmentele
îi e frică de moarte
pe ritmuri de blues
ascultă azi tăcerile dintr-o altă cameră care nu-i vorbeşte
în română
şi ce frumos ar fi ascultă tăcerile dintr-o
cameră în centrul pămăntului
pentru că oriunde n-ar fi ar fi în centrul pământului
iar lia are nevoie de absolut
şi-ar vrea să adoarmă
dar pentru că noaptea asta e o dreaptă
o sperie punctul
nu-i mai ajunge aer
i s-au terminat
singurătăţile plane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează