| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

miercuri, 26 iunie 2013

poem despre Oameni

paturi în care încap trei și tu dormi singur
dintr-un capăt până în celălalt
pentru că așa îți place
paturi în care stai toată ziua fără să faci nimic
paturi în care te iubești și miros a dragoste
paturi în care te întorci la stânga ghemuit
și adormi cuprinzând perna ca pe o femeie
paturi mici în care corp la corp stau doi ghemuiți
ca să nu le fie frig
paturi adânci și paturi înalte
paturi moi și paturi tari
paturi de spital, de cazarmă și de cămin
paturi pe care în fiecare dimineață le lași în dezordine
paturi în care nu te-ai culcat niciodată
paturi în care ți-e frică să dormi
paturi pe care le-ai cumpărat la mâna a doua
pentru că sunt mai bune
paturi

6 comentarii:

  1. Imi aduci aminte izbitor de mult de Bukowski.

    RăspundețiȘtergere
  2. paturi..paturi si iar paturi...curvo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. luînd în considerație că de 3 ani, de cînd scriu pe blog, nu am primit comentarii de felul acesta, dar nici n-au fost persoane care să mă urască, să-mi vrea rău sau să mă disprețuiască, intuiesc acum Anonimul.

      deci, Anonimule, mesajul tău nu pare din partea unui cititor sau om Adevărat. iar concluzia e de-a dreptul proastă. nu e critică, ci vulgară și lipsită de sens.

      (iar ca să nu creadă cineva că nu accept criticile la textele mele, scriu scurt și clar: chiar vă rog. așa voi crește. precizez: critică, nu vulgarități.)

      cu drag, Diana :)

      Ștergere
  3. oh, nu! nu-s paturi cele peste care
    ne-ntindem gandurile obosite,
    nu-s paturi cele-n care ne iubim cu foc.

    paturi sunt cele-n care increstam viata
    scobind cu varful unei lame de cutit
    cioplit la randul lui din paturi
    invesmantate-n nesfarsit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. exact! este ceea ce vroiam să spun eu, doar că expus într-o altă formă.

      și revenind la comentariul Anonimului, vreau să mai spun că tocmai o "curvă", așa cum mi s-a adresat, vede în figura patului doar patul ca materie, adică ceea ce a văzut ea/el. eu am văzut ceva mai mult. deci nu e un poem despre paturi. o spune și titlul.

      Ștergere

critica perfecţionează