în dimineţile de iarnă mă trezeam
cu mâinile amorţite. azi num-am trezit într-un corp fără viaţă
încercam să mă ridic din poziţie culcată,
dar mortul era prea greu să-l mişc
oameni se uitau la mine
nici unul nu mă auzea
avem de sfârşit o carte în dimineaţa asta
era trecut de opt. ce mă fac?
uşile din casă erau toate deschise
mi-era frig şi nichita sta la uşă de zece minute.
Imi place.Mai ales cum l-ai integrat pe Nichita Stanescu [persupun ca despre el e vorba] in final.:)
RăspundețiȘtergereo imagine fascinanta asupra mortii. mi-a placut mult si ideea, si teama si mirarea eului liric, si forma.
RăspundețiȘtergereDenisa, nu vreau să explic şi să concretizez ideea. rămâne interpretării voastre.
RăspundețiȘtergereJimmi, mă bucur să ştiu asta.
RăspundețiȘtergere