porii mei s-au deschis ca o gură
îmi cuprind gîtul cu palmele
şi-aud cum pulsul inimii aleargă prin mine
ca un tren accelerat pe o linie de cale ferată
fără staţii şi fără capăt
infinitul acesta eşti tu
prin fereastra deschisă
mă uit hipnotizată la crengile
din bătaia vîntului şi acoperişul ud
al vecinilor
potopul din afară
e potopul dinăuntrul meu
îmi cuprind gîtul cu palmele
şi-aud cum pulsul inimii aleargă prin mine
ca un tren accelerat pe o linie de cale ferată
fără staţii şi fără capăt
infinitul acesta eşti tu
prin fereastra deschisă
mă uit hipnotizată la crengile
din bătaia vîntului şi acoperişul ud
al vecinilor
potopul din afară
e potopul dinăuntrul meu
E ca o gură de aer proaspăt poemul acesta . Îmi place mult.
RăspundețiȘtergeresunt doi vinovaţi aici. ploaia şi..
RăspundețiȘtergeremulţumesc.
diana
:) eşti minunată. simt uneori cum scrii în locul meu. mulţumesc, dragă oglindă
RăspundețiȘtergerepentru nimic, Omule Frumos!
RăspundețiȘtergerediana
Potopul de afara va inceta odata,potopul din noi isi va umfla apele mereu...
RăspundețiȘtergerepotopul din mine e unul minunat acum. mi-ar plăcea să nu mai înceteze niciodată.
RăspundețiȘtergerediana
un poem frumos, scris intr-o notă nouă, ceva mai putin tristă!
RăspundețiȘtergerema bucur sa aflu ca ai intrat intr-o zodie mai fericită! aşteptăm urmările şi în plan literar!
abia urmează!
RăspundețiȘtergerediana
Supemișto!
RăspundețiȘtergereUltimele două versuri mi-au mers direct la inimă. Prin sânge.
RăspundețiȘtergereNapocel, mulţumesc!
RăspundețiȘtergereSandu Anca-Ioana, îmi pare bine.
diana