Ochiul meu drept stă faţă în faţă
cu celălalt şi îl priveşte speriat
ca de propria-i moarte.
Pisicile lumii mi se încolăcesc la picioare.
Trei guri îmi vorbesc într-o limbă străină
şi numai eu tac.
Poate mama n-a fost niciodată gravidă
cu mine.
S-a împiedicat cu stîngul
şi i-am căzut din uter.
metafizică cât cuprinde. plus viziuni artistice asupra normalului... reţeta ideală!!!
RăspundețiȘtergeremi-ai aprins o scânteie într-o stinsă luni.
RăspundețiȘtergereRAI, mulţumesc. Viziunile artistice asupra normaului, probabil, transformă textul în anormalitate :D.
RăspundețiȘtergereZor de zi, mă bucur pentru scînteia ta. La mine încă e întuneric. :(
diana
Frumoas
RăspundețiȘtergereAi un stil destul de rece, dar patrunzator. N-am mai citit de mult ceva asemanator. Imi place!
RăspundețiȘtergereMircea, mulţumesc.
RăspundețiȘtergereNicoleta, odată ce versurile îmi transcriu realitatea, nu cred că ar putea fi altfel decît rece. Merci, totuşi.
diana
sau poate asa a trebuit sa fie...ca sa ne incanti cu poezii.
RăspundețiȘtergereLucrul asta e de obicei neobisnuit. Adica teoretic atunci cand esti autentic, dispare ideea de raceala. Doar ca la tine nu. Si asta, cum am spus, imi place. :) Keep it going!
RăspundețiȘtergereLaura, mă simt împlinită citind cuvintele tale!
RăspundețiȘtergereNicoleta, mulţumesc repetat!
diana
imi place foarte mult!
RăspundețiȘtergeremulţumesc, lexyaaa
RăspundețiȘtergerediana
w0w !
RăspundețiȘtergereProfunzime si infricosare totodata transmit versurile... E foarte draguta imaginea! ;)
RăspundețiȘtergere