Noaptea e un ochi trist din care plîng.
Vreau uneori să se facă linişte în mine,
dar apocalipsele nu-mi tac.
Înăuntrul meu locuiesc omuleţi albaştri.
Cînd mi se par fericiţi, cardiograma
îmi suceşte un inel.
Mă aşez într-un pat trist şi
plîng despre nimic ca şi cum
aş plînge despre toate.
Lumina stinsă îmi acoperă faţa
şi asta mă face
să nu mor.
Dacă aş sta în faţa oglinzii
m-aş privi ca pe o ghilotină.
reusesti sa ma uimesti mereu...Hristos a inviat!...
RăspundețiȘtergereAdevărat a înviat!
RăspundețiȘtergeremă bucur să ştiu asta.
mulţumesc!
diana
Acum sunt la Hadambu...peste o ora trec Prutul... o sa ma opresc si la Criuleni sa aprind o lumanare ...nu stiu unde voi ajunge...
RăspundețiȘtergereE PREA MARE MOLDOVA pentru un neinsemnat ca mine...
superb finalul
RăspundețiȘtergere10+ pentru tot poemul