| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

duminică, 24 aprilie 2011

Inel de singurătate


Noaptea e un ochi trist din care plîng.
Vreau uneori să se facă linişte în mine,
dar apocalipsele nu-mi tac.

Înăuntrul meu locuiesc omuleţi albaştri.
Cînd mi se par fericiţi, cardiograma
îmi suceşte un inel.
Mă aşez într-un pat trist şi
plîng despre nimic ca şi cum
aş plînge despre toate.
Lumina stinsă îmi acoperă faţa
şi asta mă face
să nu mor.
Dacă aş sta în faţa oglinzii
m-aş privi ca pe o ghilotină.

4 comentarii:

  1. reusesti sa ma uimesti mereu...Hristos a inviat!...

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevărat a înviat!

    mă bucur să ştiu asta.
    mulţumesc!

    diana

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum sunt la Hadambu...peste o ora trec Prutul... o sa ma opresc si la Criuleni sa aprind o lumanare ...nu stiu unde voi ajunge...
    E PREA MARE MOLDOVA pentru un neinsemnat ca mine...

    RăspundețiȘtergere
  4. superb finalul
    10+ pentru tot poemul

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează