cînd (di)ana
merge cu picioarele goale
ca o nălucă disperată
din care se revarsă cerul,
el îşi dă pleoapele peste cap şi
îi deschide palmele.
sunt prea frumoase
să-şi dea seama că
nu mai are o linie a vieţii.
ea îşi muşcă nervul.
un poem în care
nicu e liliacul prăbuşit peste
părul ei
ca o viaţă pe-un cadavru
îmbălsămat de poeţi.
bună diana!
RăspundețiȘtergeresingur lucru pe care l-aş avea de comentat la acest poem, ar fi că dacă aş comenta ceva despre el, i-aş ştirbi inevitabil valoarea.
Dacă nu s-o fi inventat poemul perfect, cred că tu eşti pe-aproape!
pupici!
exagerezi.
RăspundețiȘtergeremulţumesc mult, totuşi!
diana
bună dia!
RăspundețiȘtergeream noutăţi în RAI!
bună.
RăspundețiȘtergerecitesc mîine, neapărat.
azi sunt epuizată.
diana