moartea e o femeie ca și mine

moartea e poliglotă

vorbește toate limbile străine

dar nu știe cum pianul își crapă sutienul

și-atunci simți cum e să te doară-n cot de ea

cu ochii deschiși, pantofii uzați

și sufletul de alb murdar

ea cîntă în urma casetofonului

inventînd alte jocuri pe care nici măcar

babele nu știu să le ghicească

moartea dansează cu naoko așa cum

a dansat și cu mine în vis

cînd vorbeam despre absolut

la micul dejun fumează o țigară

i se ridică febra i se întăresc sînii se scutură

apoi coboară din spațiu și intră în casă

doar nu credeai că o fi bărbat

prea nebună și pretențioasă pentru asta

cînd e să plouă sau ningă

îți vine țeapănă în pat se joacă

cu un bilet răsucit pe degetul mic

pe care ți l-a scris mulți ani în urmă

cînd i-ai dat primul semn de viață

îți șoptește numele și te dezbracă

iar tu o privești și-i taci înnebunit

spunîndu-i parcă

mai repede, iubită

și-atunci speriat

înțelegi că moartea-i înghite pe cei morți

și-i crește în ea ca o mamă

așa măcar își are și ea propriii săi copii

mulți

ca o țigancă

[exercițiu cu Murakami și pădurea norvegiană]