Noaptea nu mai sunt eu.
Din mine se nasc oameni pe care nu-i cunosc.
Viaţa mea nu-mi aparţine.
Am renunţat la sedative.
Sunt un spital de nebuni care se trezeşte noaptea.
I-am visat şi-au murit, dar ei nu ştiu
cum se moare definitiv.
Am început iar să visez.
Îmi umblă desculţi prin creier şi-mi
urlă prostii în aiurare.
Păstrez în mine tot ce au gândit până acum.
Eu sunt o cochilie
şi ei melci fără casă.
Tahicardie acutizată.
Total de acord cu titlul poeziei! Iar versurile-s geniale, să ştii.
RăspundețiȘtergeremulţumesc!
RăspundețiȘtergereCat de bine merge poza cu ce ai scris! Congrats!
RăspundețiȘtergereintr-un fel viata ne apartine pentru ca noi ne controlam actiunile!
RăspundețiȘtergeredeci poza , titlul si insusi poezia sunt geniale...!!
RăspundețiȘtergerethat's great..really awesome!!!
RăspundețiȘtergereîmi pare bine că v-a plăcut.
RăspundețiȘtergerehug you.
filosofie.
RăspundețiȘtergere