| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

joi, 15 decembrie 2011

Nebunii nu ştiu să moară!

Noaptea nu mai sunt eu.
Din mine se nasc oameni pe care nu-i cunosc.
Viaţa mea nu-mi aparţine.
Am renunţat la sedative.
Sunt un spital de nebuni care se trezeşte noaptea.
I-am visat şi-au murit, dar ei nu ştiu
cum se moare definitiv.
Am început iar să visez.
Îmi umblă desculţi prin creier şi-mi
urlă prostii în aiurare.
Păstrez în mine tot ce au gândit până acum.
Eu sunt o cochilie
şi ei melci fără casă.
Tahicardie acutizată.

8 comentarii:

  1. Total de acord cu titlul poeziei! Iar versurile-s geniale, să ştii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat de bine merge poza cu ce ai scris! Congrats!

    RăspundețiȘtergere
  3. intr-un fel viata ne apartine pentru ca noi ne controlam actiunile!

    RăspundețiȘtergere
  4. deci poza , titlul si insusi poezia sunt geniale...!!

    RăspundețiȘtergere
  5. îmi pare bine că v-a plăcut.
    hug you.

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează