| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

marți, 28 decembrie 2010

# pe-aceeaşi sută de metri

locuiesc la marginea unei lumi cît un
sîmbure de lămîie

casa noastră avea numărul unsprezece de cînd
am început eu să-nţeleg în cifre
acum e şi douăzecişitrei, şi unsprezece

dac-aş avea două vieţi ca şi două case
poate aş muri de două ori,
dar nu ştiu cum iese asta
trăiesc, mor, apoi moartă trăiesc şi iar mor?
adică mai moartă decît eram ?
sub unghiul nouăzeci de grade
cîmpul îşi deschide misterul din cele două intrări în casă
şi-o cărare duce spre nistru
(n-am îndrăznit să merg decît cu tata
şi asta cînd eram foarte mică)
cele mai scurte drumuri nu sunt tocmai cele mai bune

sub cerul nostru e o stradă a florilor,
chiar dacă noi suntem cea a trandafirilor şi-ntr-adevăr
cu trandafiri
ştiam mai înainte că nu departe
cineva creştea lalele pe-o bucată de pămînt
din cîmp şi-i spuneau tot „la trandafir”
în viaţă e mai mult decît astfel
e ciudat cum atîtea străzi sau atîtea flori
se pomenesc deodată aşezate lîngă două maternităţi,
dintre care una veche, o morgă
şi două spitale, dintre care unul vechi
poate că s-ar fi gîndit
în cazul unei morţi, al unei naşteri sau pur şi simplu o vizită,
că oamenii ar veni la noi ca-n ţara minunilor
să-şi umple braţele cu flori
s-aducă şi-n aroma aia încărcată de bolnavi
o adiere mai bună

spitalul cel vechi e noaptea lîngă care am ţipat speriată
de-o pisică
nu ştiu cum se face, dar mi-e frică de oameni

maternitatea cea veche e locul unde m-am născut eu
se pare că nu mi-a dat voie să plec prea departe
şi-am rămas pe-aceeaşi sută de metri cu ea, cu spitalul,
cu morga

5 comentarii:

  1. Superb, fiindca ai dreptate, critica perfectioneaza! A, sa nu uit, Un an implinit se duce, sa vina altul si mai bogat si mai plin de perspectivive implinite!

    RăspundețiȘtergere
  2. mă bucură semnul lăsat.
    e un poem mai personal.
    nu ştiu căt de bine s-a făcut simţit, dar realitatea e transpusă exact şi fără oarecare suplimente.

    mulţumesc.
    Un An Nou fericit!

    diana

    RăspundețiȘtergere
  3. Realitatea e din punctul meu de vedere cel mai genial si reusit poem cam ce ai facut si tu ... ai aprecierea mea... citind cele spuse de tine m-am dus cu gandul la cartea lu` nenea Hemingway adio arme...

    RăspundețiȘtergere
  4. Diana,
    un poem grav. Păşind in el, parcă îmi era frică deja de realitate(ce-ar fi daca realitate s-ar transforma în poezie?). Am fost ţinută în suspans la ce va urma, ce să mai zic cum m-am simţit pe ultima sută de metri. Mi-a plcăut partea cu trandafirii. Şi m-a înspăimîntat partea după trandafiri.

    Maricica

    RăspundețiȘtergere
  5. zippo, merci.

    maricica, dar e chiar realitatea :D nimic adăugat ca rod al fanteziei :D
    totul e pur. mulţumesc!

    diana

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează