linişti cu sînii proaspeţi
urlă din noi ca-n ziua apocalipsei
neantul tîrît sărută franţuzeşte
cînd braţe desfăcute,- n
cîrjă,
salivează voluptăţii fragede
trec cu scîrbă prin bălţile străzii,
dar tăcerea iese din matcă
îmi strîng picioarele la piept
...prea multe buruieni printre
vlăstare
...si cine poate stie oare
RăspundețiȘtergerec-aceasta poezie cu scarba
aduce cu ea o umbra fugara
bucuria absurda...ce moare
Îmi place mult primul vers, dar aş spune: Liniştea cu sânii proaspeţi.
RăspundețiȘtergereAnonim, i have no words
RăspundețiȘtergereCiprian Măceşaru, e şi asta o părere, dar am ales "linişti" pentru a aduce în prim-plan mulţimea
diana