subtitlu: hai, sictir!
sălcii îmi stau înghesuite pe retină
senzaţiile-mi nu sunt în stare de cuvînt
şi eu nu sunt în stare de viaţă
dacă mi s-ar spune că trebuie să mor
aş accepta pur şi simplu fără să mai întreb cum
dacă omul are instictul amorului,
cel al morţii e mai firesc să existe
azi noapte mi-ai cărat de pe undeva două flori
surîzînd împlinit de parcă mi le-ai fi adus din rai
am tăcut şi ţi-am zîmbit lenos,
pentru că nici atunci cînd la lecţia de română
doamna X a zis că unica perfecţiune e Dumnezeu,
nu am încetat să cred că eşti perfect,
ba că ai fi chiar El
mi-am prins în păr unul din trandafiri
şi nu ştiu din ce pornire am dansat un tango
o fi fost un dans al morţii mele? o frică? sau ...
hmm...foarte interesante versurile...
RăspundețiȘtergeremulţumesc mult, Nicoleta!
RăspundețiȘtergerediana.
buna diana!
RăspundețiȘtergereei, sa sa spun, ca teolog, ar trebui sa sar in sus de la versurile cu Dumnezeu, dar privind partea artistica a versurilor, sunt superbe! dar am si io o intrebare> pe cand volumul de versuri?
abia astept
sper sa mi-l trimiti!
esti din ce in ce mai buna!
te pup!
salut.
RăspundețiȘtergereba nu mai sări :D a fost un mod de a justifica intensitatea dragostei, pentru că logic vorbind, Dumnezeu, e fără îndoială, cel pe care îl ştim din Biblie, adică cel puţin aşa credem noi, creştinii.
cît despre volum. :D ca idee, da, există de mai mult timp .
dar cine ştie cînd şi cum.
mrs că ai intrat.
te mai aştept.
o zi bună!