| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

vineri, 16 iulie 2010

# noapte anormală

misterul zăngănea cu duioșie
pe culmea orașului în care am zburat
cu aripi improvizate

părcă am fi fost alții

în tăcerea desfrînată a nopții
înălțimea ne strîngea la piept

am pornit de la cap spre umăr
ca să reapărem în decorul închis al orașului

manechinele dormeau prin case,
iar noi ne-am întins pe cimentul cald al străzii,
în plină noapte

fluturii își lipeau aripile de stomac,
dar evadau pulsați de extazul anormalității

11 comentarii:

  1. mai avem nevoie din cand in cand si de lucrir putin mai ciudate sau mai indraznete pe care pana atunci nu le-am mai facut

    RăspundețiȘtergere
  2. hm, nu ca vreau sa iti platesc cu aceeasi moneda, dar si tu ai cazut in acelasi pacat: ai stricat poezia aceasta la final. uite ce cred eu, cand scri o poezie construita pe imagini puternice, care apar astfel, tocmai pentru ca sunt abstracte, nu isi mai are rostul revenirea la o exprimare concreta. asta nu face decat sa explice. ori poezia nu trebuie sa explice prea mult. tre sa transmita stari si fiori, si atat.
    p.s. : vrei sa comunicam si pe mess? adresa mea este romeo_ilie4all@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  3. poate ai dreptate, dar știi, mie îmi place cum am scris.
    poate voi mai reface, dar nu sunt sigură.

    cît despre mine, eu mi-am expus părerea. sper să nu te superi că fac asta, dar așa sunt eu.
    zic ce-mi place, dar și ce nu-mi place.

    dia.

    RăspundețiȘtergere
  4. era doar o parere dia!
    stai linistita, nu trebe sa modifici daca nu simti nevoia. nici eu nu m-am suparat, si probabil ca nici eu nu voi schimba nimic la poezia mea.
    poate sa mai adaug un cuvant care sa disperseze rima de final. poate...

    RăspundețiȘtergere
  5. merci de observația care mi-ai făcut-o.
    am găsit soluție și totuși am schimbat!
    îmi pare chiar bine că am făcut-o.
    îți sunt recunoscătoare.

    dia.

    RăspundețiȘtergere
  6. și chiar am reușit să păstrez aceeași idee xD

    dia.

    RăspundețiȘtergere
  7. noapte anormală în toată puterea cuvîntului. imagini exacte, care pulsează toate emoţiile.
    şi manechinele, şi aripile fluturilor, şi decorul închis, şi cimentul străzii m-au expulzat în noaptea ta anormală.
    bravo!ştii că te admir.

    m.f.

    RăspundețiȘtergere
  8. mă bucuri, maricika.
    mulțumesc.

    dia.

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi place ca in aceasat poezie acel "noi" este diferit si parca mai viu de cat ceilalti ai creeat niste imagini foarte bune, nu stiu cum era ultima parte dar acum mi se pare foarte bine

    RăspundețiȘtergere
  10. da, și mie îmi pare acum mai bine.
    mulțumesc.

    dia.

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează