Nu ne-am vorbit încă niciodată în faţă, dar ne cunoaştem de mai bine de patru ani. Îmi place să-i zic RAI, pentru că iniţialele numelui său (Ilie Aurelian Romeo) alcătuiesc această frumoasă combinaţie. Textul care urmează e al treilea pe care îl scriem împreună. Deşi stilurile noastre diferă considerabil, până la urmă, tot iese ceva frumos. Fiecare cuvânt poartă ceva ascuns şi special, în mod special titlul. Mulţumesc, Bun prieten!
unsprezece de dragoste şi optzeci de palincă
hai să-ţi vorbesc despre mine
aşa începe poezia
despre delfinul care visează la stele
hai să-ţi vorbesc despre mine
nu, cerul acesta nu încape în mine
ciocuri de păsări îl sfâșie
până când devine din ce în ce mai
infinit. vai, dar nu-i aşa că scriu prostii?
privește ce se petrece în
curtea casei şi
hai să fugim azi
vreau să beau moartea să o sorb până
la ultima halbă de bere
să-mi descalţ papucii pe care lumea nu-i prea
iubește pentru că nimeni nu i-a întrebat
din ce lume vin şi dacă şapte nu-i o
mamă care îşi plânge copiii plecaţi printre
alte cercuri de albastru
tu de câte ori ai stat să
desenezi drumuri şerpuite pentru
cealaltă parte din tine
ştii că nu mă mai găseşti aici?
oamenii din
pieptul meu au migrat ca păsările călătoare către
alte stâne de lupi
pe cearceaful alb în mijlocul
camerei stau acum lângă mâinile mele
toate temerile cioplite în fum
aş putea să le dau naibii şi să-ţi cuprind coapsele
dar nu mai eşti decât o albă figură din care nimic
nu mă mai face să tresar, pentru că totul
e doar un semn de exclamare punctul căruia
se strâmbă la noi şi trage zăvorul
închizându-ne în acest ultim poem pe care tu
n-o să-l citeşti niciodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează