Singurătatea nu e niciodată cu voi: ea este întotdeauna fără voi, e posibilă doar cu un străin în preajmă, loc sau persoană, ce-o fi, care să vă ignore cu totul, pe care s-o ignoraţi cu totul, astfel încât voinţa şi sentimentele voastre să rămână suspendate şi rătăcite într-o nesiguranţă chinuitoare şi, încetând orice afirmare a voastră, să înceteze însăşi intimitatea conştiinţei voastre.
Ridică-te, mergi din nou în oraş şi, de-abia ajuns, o să înţelegi imediat de ce vrea omul să zboare.
Realitatea pe care o am pentru voi constă în forma pe care mi-o daţi; dar e realitate pentru voi, nu pentru mine. Realitatea pe care voi o aveţi pentru mine constă în forma pe care v-o dau; dar e realitate pentru mine, nu pentru voi. Iar pentru mine însumi nu am altă realitate decât forma pe care izbutesc să mi-o dau. Dar cum? Tocmai construindu-mă.
Ţie, care locuieşti într-un bordei, casa ţi se pare un palat; ţie, care ai puţin gust, casa ţi se pare vulgară; tu, care treci cu neplăcere pe strada pe care se află, fiindcă îţi aminteşte un episod trist al vieţii tale, o priveşti pieziş; tu, în schimb, ai o privire afectuoasă pentru ea, deoarece — ştiu asta — aici, alături, locuia biata ta mamă, care era prietenă bună cu a mea. Iar eu, care m-am născut aici? O, Doamne!
De ce, când cineva doreşte să se sinucidă, se imaginează mort nu pentru sine, ci pentru ceilalţi?
în original - aici.
minunat.. si mai ales sfirshitul.......
RăspundețiȘtergereda, e o întrebare destul de bună.
ȘtergereAs spune ca este propiu in natura lui Pirandello sa te puna in criza cu aceste intrebari!dar ii ador operele !chiar in zilele astea citesc cartea :) ma bucur sa aflu ca iti place si tie
RăspundețiȘtergere:D adevărat.
Ștergere