singurătatea e un cer
pictat în forme vii
și multă liniște
ea-ți cere să dai jos tot ce ai pe tine
și să te cufunzi în tăcere
singurătatea e dușul pe care îl faci noaptea târziu,
foșnetul de grâu care-ți acoperă coapsele
într-un câmp în mijlocul amiezii
și orele în care îți scrii paginile de poezie și jurnal
singurătatea e acea pisică albă
care ți-a trecut calea în seara trecută,
fiecare partitură de vis pe care îl ai
în aproape fiecare noapte
și avionul de hârtie aruncat în stradă
singurătatea e maidanezul care te urmărește în fiecare zi
când te întorci de la serviciu,
ea e în tot ce poate și nu poate fi
în absență și prezență,
în zgomot și tăcere,
dar chiar și acea tăcere a singurătății
poate fi doar o stare și nu o surzenie
singurătatea e singurul lucru
care va rămâne chiar și atunci când
toți vor muri
e un cer
pictat în forme vii
și multă liniște
ca de obicei e perfect :)
RăspundețiȘtergereSinguratatea e singurul lucru ce mi-a mai rămas....
RăspundețiȘtergereFrumos poem.
mulțumesc, fetelor.
RăspundețiȘtergere:)