„Cititorul din peşteră” de Rui Zink

„Cititorul din peşteră” de Rui Zink e o adevărata provocare pentru cei care n-au ţinut în mîini o carte de multă vreme. Deşi are tenta s.f. prin însăşi personajul principal al cărţii, ideile acestui Anibalector sunt redate într-o formulă care nu va permite cititorului să lase baltă lectura microromanului. Pe alocuri, replicile personajelor vor isca un hohot de râs, alteori, acestea vor avea o expresie serioasă care exprimă adevăruri prin diverse exemplificări şi comparaţii, precum următoarea:

— Un cititor, aidoma unui prădător, în unele ocazii n-are altceva de făcut decât să aibă răbdare. Să plece şi să se întoarcă în altă zi, ca să vadă dacă de astă dată merge mai bine.

— Dar... Şi dacă tot n-o să înţeleagă nici aşa?

— Să înţelegi nu-i cel mai important. Tu înţelegi fetele?

— Nu, am admis.

— Asta nu te împiedică să le găseşti interesante, nu-i aşa?

Selecţiile pe care le-am făcut ţin doar de latura esenţială a cărţii, cea de trezire a interesului pentru lectură.

• Când i se scot cătuşele, primul lucru pe care-l face prizonierul e să se plângă că-i e frig la încheieturi.

• Şi mă enervam pe mine: cum e posibil ca un... un animal, pierdut pe o insulă la capătul lumii, să ştie mai bine ca mine felul în care, în ţara mea, oamenii lucraseră, trudiseră şi se jucaseră cu limba mea?

• Cititorul trebuie să ştie să încerce a vorbi limba cărţii.

• Nu trebuie să-ţi placă totul, ştii? A fi disponibil înseamnă şi a fi vigilent. Capul tău nu-i o ladă de gunoi în care arunci cărţi. Dacă o prăjitură chiar nu-ţi place, o mănânci totuşi? Răspunsul e: depinde. Ca să-ţi creezi gustul, ca să capeţi încredere în gustul tău, trebuie mai întâi să ţi-l educi.

• Într-o zi, tinere şi descreierat amic, vei învăţa că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele care nu servesc la nimic.

• Povestirile cu adevărat valoroase sunt întotdeauna ca jocurile acelea pentru copii unde trebuie să unim punctele şi ni se cere să completăm noi înşine desenul.

• O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.

— Păi...

— Şi a călători are, aproape întotdeauna, mai mult haz decât a rămâne pe loc. Nu ţi se pare?

• Cartea trebuie să aibă stil. Dar şi cititorul trebuie să aibă stil.

— Eu, ca să citesc o carte, trebuie să am stil?

— Stil, personalitate, voce proprie, idiosincrazie, temperament, caracter, poţi să-i spui cum vrei, că până la urmă e totuna.

— Dar eu n-am avut niciodată multă vocaţie pentru...

— Tocmai asta-i ideea. Dar trebuie să găseşti o vocaţie. Iar, când o vei găsi, va fi vocaţia ta.— Eu nu sunt...

— Să spunem că, la fel ca în dragoste, lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la perfecţie.