| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

miercuri, 22 septembrie 2010

# dopamină-mi ţâşneşte-n afară

în moalele capului mă lovesc lumini
şi se-aşează să-mi curgă lenos în inimă

bucuriile vin pe neapucate
şi pleacă înainte să-ţi dai seama ce s-o fi întîmplat
de-asta molfăi tăceri, încercînd să-mi abţin oricare zîmbet

nu pot să fac însă din mine un cadavru care încă mai ştie de viaţă
vreau să strig din cei patru poli ai lumii,
să mă audă anotimpurile hoinare chiar acum pe toate continentele,
să mă audă timpul şi să-i cadă fericirile mele în gura lui hapsînă,
pînă de mult ce va-mbuca i se vor înnoda ţevile gîtului

cerul s-a rupt în două infinite, al meu e o nebunie reală

dacă-mi vor condamna zborul ce mi-e unica viaţă,
voi arunca din mine un giordano bruno:
„voi mi-aţi rostit sentinţa cu mai multă frică decît am ascultat-o eu!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

critica perfecţionează