pe fundalul nopţii
cuvintele se dezbracă de sine
şi nasc tăcere
noi dansăm cu îngerii
pe o balustradă a iubirii
și nu ne pasă că cineva s-ar opri aici
să ne privească
luna infectată
cu delirul graţios
al sîngelui alert
ne surîde blînd
şi ademenitor
flămînzi de imposibil
sorbim caisa din edenul cerului
şi-am vrea să ne năpustim
să-i înghiţim buzele!
să-i mușcam pieptul!
să-i aruncăm miezul
ce-i ascunde intimitatea
și s-o dezgolim pînă la gînduri
ca seva ei de lebădă
să ne curgă pe trupurile
în care veșnicia popează
rînduri în stil poetic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează