hainele ne-au ruginit
de-atâta aşteptare
şi tijele din ceară a
rozelor din noi
s-au dezasamblat
am dat în floare iubirea
care o purtam pe buze
şi în gînduri
ca pe o mană cerească
primită de sinistraţii
unui cutremur fastuos
sub razele egoiste
ale lunii stapîne pe bezna
nopţii de vară
trupurile noastre
mai au un singur contur negru
pe fundalul invalid de mister
o haită de lupi ne urlă iubirile
pe-o stîncă a cerului,
iar îngerii cu simţurile dublu-intrate
în circuitul nebuniei
îşi notează formula simfonică
a dorului nostru
trecut într-o deplină stare
de euforie
prin sărutările
ce ne curg din interior
ca dintr-un Butoi al Danaidelor
încărcat cu timp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează