În casă trăiau doi vii, un bărbat şi un copil. Într-o cameră separată - un sicriu deschis şi în sicriul acela o mumie. Intrasem cu o prietenă. Bărbatul ne-a dat voie să - ce? Nu ştiu exact. Să vorbim poate? Să ne rugăm? Unicul lucru de care ne-a spus să avem grijă e masca de ceramică pe care trebuia să i-o punem înapoi pe faţă femeii-mumie atunci când ne terminăm treaba.
Când tocmai luasem masca în mâini să i-o aşez, am auzit uşa de la intrare. Veneau alţi doi oameni cu acelaşi scop ca şi noi. Greşisem poziţia cu vreo doi milimetri. Mumia s-a ridicat cu un ţipăt. Ne-am fugărit prin casă. Ne-am bătut. Întreaga desfăşurare a finalului s-a prăpădit.
Pe uşa casei am ieşit vie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează