kilig

zici că Venezia-i frumoasă
când stăm aşa
în mijloc de ploaie
pe banca de la marginea podului

şi zici că-ţi plac mâinile mele
care vorbesc despre mine mai mult
decât ţi-am spus eu
într-o jumătate de oră

dar vezi
rafturi de mâini
la tine în piept
şi-i prea frig înăuntrul meu
şi-i prea frică în ochii mei

dimineaţa la ora două
mă-ntrebi în spaniolă dacă înţeleg ce-mi spui
eu îţi răspund în franceză
să trecem la italiană
dar mai frumoasă-i tăcerea din stropii de ploaie

rafturi de mâini
la tine în piept

querido,
nu m-am pierdut
suntem încă aici
pe podul santa lucia
de unde oraşul coboară în mine
într-un înec de bunăvoie
şi tu mă săruţi pentru ultima oară
chiar dacă nu ştii că-mi spune diana
şi nici măcar eu nu ştiu cine eşti tu,
juan

[Kilig, în filipineză, e senzaţia de bucurie inexplicabilă pe care o are o persoană după ce i s-a întâmplat ceva romantic. Sună parcă a kiling, adică ucigător în engleză, ceea ce-i sporeşte şi mai mult intensitatea.]