| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

luni, 6 august 2012

prezență fără definiție

singurătatea e un cer
pictat în forme vii
și multă liniște
ea-ți cere să dai jos tot ce ai pe tine
și să te cufunzi în tăcere

singurătatea e dușul pe care îl faci noaptea târziu,
foșnetul de grâu care-ți acoperă coapsele
într-un câmp în mijlocul amiezii
și orele în care îți scrii paginile de poezie și jurnal

singurătatea e acea pisică albă
care ți-a trecut calea în seara trecută,
fiecare partitură de vis pe care îl ai
în aproape fiecare noapte
și avionul de hârtie aruncat în stradă

singurătatea e maidanezul care te urmărește în fiecare zi
când te întorci de la serviciu,
ea e în tot ce poate și nu poate fi
în absență și prezență,
în zgomot și tăcere,
dar chiar și acea tăcere a singurătății
poate fi doar o stare și nu o surzenie

singurătatea e singurul lucru
care va rămâne chiar și atunci când
toți vor muri

e un cer
pictat în forme vii
și multă liniște

3 comentarii:

critica perfecţionează