| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

duminică, 22 mai 2011

Şase dimineaţa


Ochiul meu drept stă faţă în faţă
cu celălalt şi îl priveşte speriat
ca de propria-i moarte.

Pisicile lumii mi se încolăcesc la picioare.
Trei guri îmi vorbesc într-o limbă străină
şi numai eu tac.

Poate mama n-a fost niciodată gravidă
cu mine.
S-a împiedicat cu stîngul
şi i-am căzut din uter.

13 comentarii:

  1. metafizică cât cuprinde. plus viziuni artistice asupra normalului... reţeta ideală!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-ai aprins o scânteie într-o stinsă luni.

    RăspundețiȘtergere
  3. RAI, mulţumesc. Viziunile artistice asupra normaului, probabil, transformă textul în anormalitate :D.

    Zor de zi, mă bucur pentru scînteia ta. La mine încă e întuneric. :(

    diana

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai un stil destul de rece, dar patrunzator. N-am mai citit de mult ceva asemanator. Imi place!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mircea, mulţumesc.

    Nicoleta, odată ce versurile îmi transcriu realitatea, nu cred că ar putea fi altfel decît rece. Merci, totuşi.

    diana

    RăspundețiȘtergere
  6. sau poate asa a trebuit sa fie...ca sa ne incanti cu poezii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lucrul asta e de obicei neobisnuit. Adica teoretic atunci cand esti autentic, dispare ideea de raceala. Doar ca la tine nu. Si asta, cum am spus, imi place. :) Keep it going!

    RăspundețiȘtergere
  8. Laura, mă simt împlinită citind cuvintele tale!

    Nicoleta, mulţumesc repetat!

    diana

    RăspundețiȘtergere
  9. Profunzime si infricosare totodata transmit versurile... E foarte draguta imaginea! ;)

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează