| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

duminică, 8 mai 2011

Un poem pe contrasens


Fumez dintr-o ţigară uitată în baie.
Mă înec în ţesuturile ei ca la sînul desfăcut al mamei.
Pe cerul gurii o tuse îmi aleargă în vîrful degetelor
şi-mi face acrobaţii nostime pe limbă. Nişte copii închipuiţi
se tăvălesc de rîs.

Ies din casă şi urc în maşină. N-am încă optsprezece.
Pun mîinile pe volan, pornesc şi îmi încep jocul.
E seară şi lumea se aruncă prin paturi. În faţa mea şoferii
aprind farurile urlîndu-mi parcă: suntem aici!
Diana e un copil răsfăţat.
Azi merg pe contrasens cum n-am mai făcut-o niciodată.
La opt douăzeci şi şapte le intru în guri ca un fluture beat.


7 comentarii:

  1. Liviu Sîrbu8 mai 2011, 17:33

    Diana, impresionant... Bravo... Sincer... O irepetabila succesiune de scene...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc mult, Liviu.
    Mă bucur că ai citit.
    Te mai aştept!

    diana

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu, care fumez, nu scriu poezii care sa fie conectate in vreun fel cu asta :))

    RăspundețiȘtergere
  4. si...daca o sa vina Regele tau...si o sa te omoare?

    RăspundețiȘtergere
  5. Elena, o să-ţi vină. :D

    Lorelei, cred că Regele meu nu ucide. L-am certat ultima dată.

    diana

    RăspundețiȘtergere
  6. Mie-mi place când mă gândesc la toate cuvintele din lume ca la flori.Şi ce florăreasă eşti !Şi ce buchete faci...

    RăspundețiȘtergere
  7. ahh, mulţumesc mult!
    încep să zbor!

    diana

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează