| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

miercuri, 4 august 2010

# 3.55 a.m.

vîntul îmi pălmuieşte faţa
umbrele crengilor de cais îmi sperie tremurul
uscat de viaţă

îmi vine să scuip insecte
insectele îmi sug poemul din tălpi
îi aud sîngele rece şi moartea

ceasul aruncă 3.55 a.m.
în acest moment aş vreau să fiu veşnic tînără
ca o stea

indiferent de „ne”veşnicia mea
cerul se cade a fi iubit

5 comentarii:

  1. cerul chiar se cade a fi tratat cu o deosebita importanta:)

    RăspundețiȘtergere
  2. cerul cade la atingerea soarelui
    lumina paleste in ganduri ganduri
    cercurile se lovesc de mine
    iar acolo departe este distanta de tine

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează