| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

vineri, 25 iunie 2010

# la un pas de veşnicie

Moartea îşi freacă mîinile
în spatele meu pictat
de fluturi alb-negru
ce caută disperaţi
rezerve de viaţă
în corpul meu -
adăpost al infinitului.

Aud cum ii cade rochia
şi intuiesc deja că e neagră,
dar nu-i aud respiraţia.

Îmi dezbrac din raţiune
paradoxul că
Dumnezeu fiind bărbat
şi Moartea o ea seducătoare
ce suceşte minţile
oamenilor muritori,
ar fi primul mariaj din univers.
Moartea ucide
şi Domnul o iartă
pentru că iubeşte atunci cînd
îi aduce de pe pămînt
tot ce e mai bun.

Îmi arunc gîndurile
în prima urnă,
căci ştiu şi recunosc
că sunt o dementă.

Simt cum o mînă glacială
îmi atinge umărul,
dar mai am curajul să-i vorbesc:
- Ieri la şah a pierdut Dumnezeu.
M-a răsplătit cu timp.
E okey?

Mîna glacială se retrage îngrozită
înjurîndu-şi nuditatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

critica perfecţionează