nevermind

îmi ceri să ne pierdem printre copaci

noaptea în parcul acesta de la marginea podului
pentru că asfaltul nu-ţi citeşte paşii şi nu-i poţi lăsa
nicio urmă

dragoste-i prea mult şi prea puţin pentru noi

ne adâncim tălpile în pământ
iar în mintea mea oameni adormiţi
răsar dedesubt ca ciupercile

poeţilor nu le e frică de insecte îmi spui
şi-mi ceri să simt iarba pământul dar mai ales
aceste creaturi mici care vor să mă atingă prin
deschizătura hainelor deopotrivă cu tine

melcii s-au căţărat pe spatele meu
şi râzi
când mă dezbrac în faţa oglinzii
iar faţa mea plină de dezgust
îţi spune mut că nu pot să nu te
iubesc
vodka şi ţigările tale rulate
balconul şi ferestrele larg deschise
eu care te privesc
tu care mă asculţi

înţelegi acum întunericul devierii noastre,
îmi spui în timp ce îţi laşi maioul şi mă cuprinzi,

acum ştii să auzi pământul

declaraţie de

tremur de frig la semafor încălţată-n sandale
iar ochi trişti din maşina care-mi trece prin faţă
îmi răscoală măruntaiele

am aflat cine eşti, iubitule
plimbarea aceasta amestecată cu frica de
a merge singură pe stradă noaptea
e ca o ploaie de vară

tu eşti acasă al meu
nu strâmba din nas, clişeul e amăgitor
acasă al meu nu e acolo unde eşti tu
cât de mult te-aş iubi

tu eşti oraşul acela mic din care am plecat
dar în care îmi place să mă întorc
pentru că e parte din mine
şi din facerea lumii
eşti oraşul acela pe care îl iubesc
dar în care n-o să trăiesc
nici măcar la adânci bătrâneţi pentru că dragoste
e prea puţin pentru mine

nu mai alerg
nu-mi mai este frică
merg pe marele pod de fier
iar şoferi băuţi îşi pictează din mine o fată de ocazie
când eu, de fapt, visez la plapuma caldă
şi-mi scriu în minte acest poem despre tine
dragostea mea

tu eşti oraşul pe care-l iubesc
dar în care n-o să-mi las copiii să crească
fii bun cu mine

w starym klasztorze

închid ochii dar lumina slabă

din fosta biserică în care azi 

ţin halba de bere 

îmi intră sub pleoape 

şi oamenii care îmi trec prin faţă 

par nişte valuri negre 

care vin dintr-un colţ al ochiului 

şi se termină acolo unde începe barul

o văd pe femeia cu ochii închişi 

care merge pe stradă şi-i zâmbeşte soarelui

blonda din picioare cântă muzică evreiască 

eu dansez mazurka şi zâmbesc 

ea cântă la vioară şi zâmbeşte 

tu ce faci? 

când te trezeşti dimineaţa 

şi te scoli în picioare 

cu dreptul spune hi 

cu stângul spune ha 

căci mărul a fost mai întâi floare 

şi floarea a fost mai întâi mugur 

nu mă înjura, dragul meu 

sunt acelaşi mugur, 

aceeaşi floare,

acelaşi măr