ceaţă

am mers desculţi prin tot satul

de la marginea pădurii

şi te ţineam de mâini

bunul meu prieten

tu cel care ai zis că îţi place cum iubesc

te ţineam de mâini

şi-mi plăceau degetele tale

şi-am zis-o cu voce tare

cu ochii aceia de fată îndrăgostită

şi-mi venea să te sărut

dar tu-mi spuneai că-ţi place

cum iubesc

aşa că am mers mai departe desculţi

prin tot satul

da’ n-am trecut pe la buna

iarna asta a trecut mai repede

     îmi zicea ultima oară pe skype

când bunicu-i explica webcam-ul

a învăţat să facă origami

şi-a crescut lebede din hârtie

nu mai vinde gâşte

buna m-a întrebat

unde să-şi vândă păsările

astea noi

bunul meu prieten

dacă le-o dărui morţii?

ştiu că-i plac bărbaţii bărbieriţi şi tu eşti frumos

da’ cred că vrea să-ţi vadă revoluţia

eu o să vin după tine

şi-o să-mi pun cărţile baricadă

poate unii s-or lua cu cititul

şi-o să-ţi reuşească revoluţia

bunul meu prieten

tu care urăşti evreii şi proştii

şi zici c-ai mai repeta holocaustul

da’ nu doar pentru evrei

dragule

cum Hitler şi-o făcuse amantă pe nepoată-sa

eu o să-mi fac amant din tine

dacă tot îţi place cum iubesc

dacă tot mi s-a dus dracului credinţa-n hai să fim prieteni

dacă tot murakami a împuşcat cu două glonţe

direct în ţintă

bunul meu prieten

direct în ţintă

iubitul meu bun prieten

direct

pe gură

hai să te sărut

x.y.z

la zece ani te-au măritat

cu fiu lu’ ăla care vine des pe la taică-tu

şi-ţi mai este şi coleg de clasă

toţi laolaltă ei ţi-au scris prima

scrisoare de dragoste pe care tu

ai aruncat-o în drum spre casă

ca să n-o vadă ai tăi

asta după ce-ai citit-o şi-ai pălit la faţă

danu-i prea ruşinos

ştiai că sărutul te lasă gravidă

şi nu vrei copii

la cincisprezece te-au măritat iar

i-ai zis mamei să nu-i spună lu taică-tu

că-i prea devreme

da’ i-a zis în dimineaţa următoare

că fata nu-i mică

şi-a iubit

mamăă

ai iertat-o

şi râzi azi

când nu mai iubeşti

iar de pe rafturi cad vechile

cărţi de poezie

ceai fără zahăr

mai ţii minte cum îţi scriam poezii de dragoste

şi numai tu ştiai ce înseamnă fluturele alb şi iarba

erai atât de mândru de tine încât deodată ai început

să citeşti tot ce scriu

şi eu n-am vrut asta

pentru că uneori te ucideam

alteori îmi făceam noi iubiţi

şi tu mă-ntrebai cine e Sasha cine e străinul 

până când într-o zi mi-ai spus că eşti gelos

pe aceşti bărbaţi

inventaţi de mine, iubite!

şi-ai început să citeşti altfel

mai ţii minte cum ni s-a spus că semănăm

şi cum ne-a blestemat văduva albă

pe treptele bisericii

iar tu-ai vrut să înjuri în numele meu

iubitule

aşa m-am obişnuit să-ţi spun în poezie

poate că tot de-asta am început să cred că te iubesc

         ai văzut tu vreodată cum arată dragostea?

douăzeci şi unu nu mai e la fel

dacă schimbi doi cu unu

baba cere să se nască

Un text nou la două mâini. De data asta (şi pentru prima dată) cu mama. A durat mai bine de o oră, pentru că aflându-ne în aceeaşi cameră n-au lipsit comentariile amuzante şi neînţelegerile poetice. Lupta dintre cine răspunde prima după ultimul vers s-a terminat fără victime. Lectură plăcută!

din tabloul fără ramă
îşi face loc pentru plimbări o pisică neagră
ştii că nu-mi plac îl sperie pe Adi dar azi e duminică
şi-mi cresc părul să-mi readuc puterea aia magică de care
nimeni nu ştie

îmi spune Eliza

sunt neagră şi am tot să mă leg jur împrejur

de oamenii-păsări
uite cum îmi întorc ochii număr drumurile trenului
dar calea ferată vine din mine şi
toate culorile se pierd unde începe
acelaşi tablou fără ramă

oamenii din casa asta n-au înţeles încă
Eliza îşi coase haină să iasă din dormitorul mic al lor
nici măcar copiii nu mai privesc peretele roz

şi-s mai singură decât am fost toată viaţa mea

în cei trei sute patruzeci de ani de moarte

din camera asta

toate ieşirile se deschid odată cu luna

de fiecare dată cobor în stradă

să văd locuri şi urme pentru mâine

dar lumea asta-i ca o piaţă în care

toate-s bune şi nimic nu-i bun
îţi vând dimineţi care nu costă nimic din

ce-ţi doreşti cu adevărat

Eliza, îmi vorbeşte pisica,

tabloul în care stai nu-ţi este casă pentru ochi

învăţ să mă nasc dar ridurile îmi zic că-s prea

adânci pentru uter

femeile-şi doresc copii, Eliza,

nu pisici nu oameni nu singurătăţi

anca şi pui de bufniţă (text la două mâini)

Nou text la două mâini cu Ilie Aurelian Romeo.


chemi soarele în ajutor atunci când nu mai e
lumină în tine iubita asta care îţi tatuează direct
pe suflet cu acul acela înmuiat în scuipatul ei nu mai are
niciun strop de noapte de picurat asupra ta
vor veni lupii să-ţi ceară să intre în tine îi vei lăsa?
tu nu ştii că mi-e somn dar îţi mai vorbesc încă.
despre drumuri fără rever şi despre zori
care te-au prins în acelaşi maiou vechi şi murdar al lui
pentru că n-ai vrut să-i speli pieptul
când pe fereastră năvăleau greierii
evadaţi din lună

ascultă, dragă ancuţa,
ai un pătrat, iar tot ce-ţi trebuie e să-l tunzi de iluzii
să-l laşi gol-puşcă în văzul lumii ca toţi să-i vadă
colţurile pe care liniştea le toceşte
ca ciocanul pe care-l zbăteai cu putere aseară
în cuiul din ultimul perete

mama nu încape în patul meu

când deschid ochii la
cinci întunericul intră în mine şi plâng 

până când mama îşi dă pijamaua la o parte 

şi mă apropie de sânul din care a băut tata mai devreme 

buna ajunge mai târziu pe marginea 

canapelei vorbeşte despre Moarte 

în timp ce o ţine pe Ancuţa în mână

zice c-o vrea 

mai e Beti, Laura şi Dinu 

aşezate frumos lângă noi
cele patru păpuşi ale mele 

     mami, mami 

păpuşa Moarte e mai frumoasă?

unsprezece de dragoste şi optzeci de palincă (poem la două mâini)

Nu ne-am vorbit încă niciodată în faţă, dar ne cunoaştem de mai bine de patru ani. Îmi place să-i zic RAI, pentru că iniţialele numelui său (Ilie Aurelian Romeo) alcătuiesc această frumoasă combinaţie. Textul care urmează e al treilea pe care îl scriem împreună. Deşi stilurile noastre diferă considerabil, până la urmă, tot iese ceva frumos. Fiecare cuvânt poartă ceva ascuns şi special, în mod special titlul. Mulţumesc, Bun prieten!

unsprezece de dragoste şi optzeci de palincă 

hai să-ţi vorbesc despre mine
aşa începe poezia
despre delfinul care visează la stele

hai să-ţi vorbesc despre mine
nu, cerul acesta nu încape în mine
ciocuri de păsări îl sfâșie
până când devine din ce în ce mai
infinit. vai, dar nu-i aşa că scriu prostii?
privește ce se petrece în
curtea casei şi
hai să fugim azi
vreau să beau moartea să o sorb până
la ultima halbă de bere

să-mi descalţ papucii pe care lumea nu-i prea
iubește pentru că nimeni nu i-a întrebat
din ce lume vin şi dacă şapte nu-i o
mamă care îşi plânge copiii plecaţi printre
alte cercuri de albastru

tu de câte ori ai stat să
desenezi drumuri şerpuite pentru
cealaltă parte din tine

ştii că nu mă mai găseşti aici?
oamenii din
pieptul meu au migrat ca păsările călătoare către
alte stâne de lupi
pe cearceaful alb în mijlocul
camerei stau acum lângă mâinile mele
toate temerile cioplite în fum
aş putea să le dau naibii şi să-ţi cuprind coapsele
dar nu mai eşti decât o albă figură din care nimic
nu mă mai face să tresar, pentru că totul
e doar un semn de exclamare punctul căruia
se strâmbă la noi şi trage zăvorul
închizându-ne în acest ultim poem pe care tu
n-o să-l citeşti niciodată

kilig

zici că Venezia-i frumoasă
când stăm aşa
în mijloc de ploaie
pe banca de la marginea podului

şi zici că-ţi plac mâinile mele
care vorbesc despre mine mai mult
decât ţi-am spus eu
într-o jumătate de oră

dar vezi
rafturi de mâini
la tine în piept
şi-i prea frig înăuntrul meu
şi-i prea frică în ochii mei

dimineaţa la ora două
mă-ntrebi în spaniolă dacă înţeleg ce-mi spui
eu îţi răspund în franceză
să trecem la italiană
dar mai frumoasă-i tăcerea din stropii de ploaie

rafturi de mâini
la tine în piept

querido,
nu m-am pierdut
suntem încă aici
pe podul santa lucia
de unde oraşul coboară în mine
într-un înec de bunăvoie
şi tu mă săruţi pentru ultima oară
chiar dacă nu ştii că-mi spune diana
şi nici măcar eu nu ştiu cine eşti tu,
juan

[Kilig, în filipineză, e senzaţia de bucurie inexplicabilă pe care o are o persoană după ce i s-a întâmplat ceva romantic. Sună parcă a kiling, adică ucigător în engleză, ceea ce-i sporeşte şi mai mult intensitatea.]