| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

marți, 22 februarie 2011

# te umplu

mă gîndeam că trebuie să scriu
despre cafea. orice.
chiar şi despre ziua-n care mi-a curs
la marginea oraşului
peste pantalonii bej

cred, totuşi, voiam să scriu despre
cum mă simt
şi m-am pomenit că scriu
despre cafea,
doar pentru că sunt
tot atît de amară

îţi place să mă bei,
zici „pentru gust”
sau pur şi simplu
„din plăcere”

cînd vei fi bătrîn
n-o să-ţi mai trebuiască ibricul.
mai ştii...
îţi place şi ceaiul,
poate mă naşti tu?

luni, 21 februarie 2011

într-un dor continuu de "India"

Nu obişnuiesc să recitesc cărţile, pentru că mi se pare o pierdere de timp, dar "Maitreyi" de Mircea Eliade cred că poţi s-o citeşti de cîte ori ţi-e dor de India (chiar dacă nu ai intrat vreodată în ţară).

• -Dar pomul? întrerupse Chabu. Ce-a zis pomul?
-Acela nu era un pom fermecat şi n-avea darul vorbirii: aşa că n-a zis nimic.
-Dar de ce trebuie să fie fermecat ca să poată vorbi? întrebă Chabu.

• Creştinismul se naşte aici, în India, pe pămîntul cel mai împăcat cu Dumnezeu, unde oamenii sunt însetaţi de iubire, de libertate şi de înţelegere.

Pervers sau natural? selecţii din "Vinovat de iubire" de Adrian Păunescu

Ştiindu-l pe Păunescu altfel decît pînă am citit primul, unicul şi ultimul său roman, sunt obsedată de o explicaţie pe care nu pot s-o obţin.
Pervers sau natural?
Aş fi citit o carte în genul lui Marin Preda cu "Cel mai iubit dintre pămînteni", dar această latură contrar opusă poeziei pe care a scris-o mi-l prezintă într-o figură nouă.

cîteva selecţii :

• Probabil că multura eu le par nebun, aşa cum cîtorva li se năzare că sunt un geniu. Eu cred că sunt, şi una, şi alta.
• Am impresia că, în adolescenţă, dragostea e foarte aproape de crimă. Sau, în orice caz, dragostea şi crima sunt două gări pe acelaşi traseu de linie ferată. Ajungi la dragoste, dar, dacă mergi mai departe, ajungi la crimă.
• Îmi venea să o iubesc pe Maria pînă murim amîndoi.
• Am înţeles că o pot domina pentru că nu o mai iubesc, ci o folosesc.
• Durerea e un semn de viaţă.
• Toate fetele care îţi cedează ţie sunt excepţionale.
• -Ei, cum ştiau cînd e Crăciunul? Crăciunul era cînd se năştea Iisus Hristos.
-Păi, de unde ştiau ei cînd se năştea Iisus Hristos?
-Cum de unde ştiau? Se duceau în iesle şi vedeau că s-a născut, răspunse profesorul şi se lumină ca de o îndelung aşteptată revelaţie. Se duceau în grajd şi îl auzeau pe ăla mic respirînd. După care intrau în casă şi, dacă voiau, făceau, dacă nu voiau, nu făceau calendarul.

miercuri, 16 februarie 2011

# nu mi-a fost niciodată frig


iarna asta cineva are grijă
să-mi umple dimineţile

domni scunzi m-afundă în spital
pentru că umblu fără
să-mi pun căciula şi ei nu ştiu că de fapt
nu suport nici macăr umbrela
cît cerurile mele mai sunt încă vii

astă dimineaţă tăcerile au penetrat fulgii
mi-am dat seama
că a dispărut vulturul
sub care dormea
un maidanez negru
din cap şi pînă înlăuntru

nu ştiu dacă a lipsit toată iarna
sau dacă s-o fi întîmplat acum

seara aflu de la tata că
moartea a intrat în cartierul nostru
ca o văduvă nebună
a cuprins în braţe un bărbat
de la etajul şapte
şi i-a supt inima

dacă ar merge paralel
prin pereţii blocului
s-ar coborî în odaia mea

teroarea acoperă visurile
îmi alunecă tocul pantofilor
închipuiţi
pe marginea scării
şi-mi tresar picioarele
ca-ntr-o fulgerare convulsivă

trebuie să ştiţi că panoul de la fiecare trecere
e pentru acei care nu m-au cunoscut încă
„mie nu mi-a fost niciodată
frig”
chiar şi acum cînd salcia
sub care dormea
un maidanez negru
a dispărut

duminică, 13 februarie 2011

# hai să murim

- ţi-am prins
mijlocului
printre tulpini de
fulgi.
- nu.
sunt încă aici.
- păi...
- mă simţi.
- da. te simt şi
mi se dilată inimile
de-atîta dor.
- cred că e
versul de pe ultima
pagină.
- eşti nebună?
- sau poate cerul
ţi-a curs în palme.
mai ştii... cred că
semănăm
- ...!
- nebună sunt pentru
că te iubesc. tu?
- eu?
- hai să murim
ca şi cum am face
dragoste.
- pfoa...

îmi înfăşor coapsele
şi mîinile
într-un cearceaf alb
să mă
fumez
ca pe-o ultimă
ţigară

sâmbătă, 12 februarie 2011

# linii

cu faţa înfundată
în gol
inspir aburii de
cafea

viaţa mea
puncte
de suspensie
într-un vers cu
slove transparente

dacă mîine
m-aş droga
cu marijuană
s-ar dilata în
linii
de alb

miercuri, 2 februarie 2011

# şi eram moartă

cînd am văzut-o pe scări
cu ochelari din cei cu ramă mare
am urcat s-o cunosc
şi să ne vorbim despre poezie
aşa cum o făceam mai înainte
după miezul nopţii

am alergat printre
aglomeraţiile de oameni
şi prea multele semafoare adunate parcă
dintr-o dată
ca un cerc de ritualuri magice
în jurul meu

lumea porni năvală ca-ntr-un război
abia început
pe îngrăditura din preajma
casei albe

doru părea să fie un
vlad ţepeş crud de
leşina pavajul străzii
vroiam să-l opresc
să-i spun că mi-e dor
să-l întreb de ce n-a mai trecut pe la mine
dar s-a apropiat de unul
şi l-a răpus

nu ştiu cum se face că i-a fost milă
şi i-a readus pulsaţii
printr-o atingere la încheitura mîinii
dar cînd m-a doborît pe mine
m-am pomenit că sunt moartă

îmi priveam de lîngă el
sîngele curs tot pe la
încheitura mîinii drepte
şi eram moartă,
şi nu mă salva
şi cînd mă gîndeam că eram a lui
şi azi deodată ...

# mama îmi face o anchetă
cînd stau în fotoliu
şi scriu
mă întreabă dacă
e totul ok la noi,
dacă mai vorbim la fel ca înainte
şi e ciudat cum de totul chiar e bine,
însă, tot atît de rău #

m-am pomenit căutînd-o pe
Veronika

dacă aş fi găsit-o prima dată
stăteam acum pe-o bancă
la marginea parcului
şi vorbeam despre poezie

voiam să-i spun că am murit şi că
am murit pentru că vinovată
era doar ea

# mă gîndeam uneori
cum e să fumezi
şi să slobozi fum în faţa oglinzii
desenînd forme mai ale tale
decît ale oricui,
dar sunt prea slabă
şi dependenţele astea
mă enervează #

Doc de Nicolae Esinencu (mic fragment)

Mamă, tată, chiar dacă mi-aş aprinde şi eu acum o ţigară, voi tot nu m-aţi observa! Pentru voi eu, pur şi simplu, nu exist. Vreţi – vă demonstrez! ştiu că elevul nu trebuie să fumeze, ştiu că nu-i frumos şi aşa mai departe, dar eu vreau să vă demonstrez că voi n-o să mă luaţi în seamă nici chiar dacă eu fumez. Voi trăiţi numai pentru voi...
- Ai să vezi c-o să întîrzii!..
- Stai, mamă, să-mi aprind...
Poate nu trebuia s-o opresc, într-adevăr se grăbeşte, dar nu mai pot. Odată ce-am tras din pachetul de pe masă o ţigară, merg mai departe, trebuie s-o aprind.
Pun ţigara în gură şi mă aplec spre ţigara mamei.
- Mamă, dă-mi s-aprind ţigara.
- Ce vrei, iaca tata, eu întîrzii! îmi aruncă mama fără să înţeleagă bine ce doresc.
Ce să-i faci, va trebui să mă întorc spre tata.
Potrivesc mai bine ţigara între degete.
Tată, dă să-mi aprind ţigara de la ţigara ta!
- Ce! sare tata. Cum ceva – tată, tată!.. Chibriturile sunt pe masă!
El nici n-a priceput ce aveam de gînd să fac.
Şi mă-ntorc spre mama.
- Mamă, dă s-aprind ţigara de la ţigara ta, că tata se supără...
- Numai ia seama să nu mi-o stingi pe a mea... mă previne mama şi atît. Abia pe urmă: Ce?!