| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

marți, 26 aprilie 2011

Terapia unei înserări


Cînd citesc la balcon miroase a tine peste tot.
Se întîmplă ca în nopţile în care nu mai e nimeni viu
înafară de noi şi simt cum mi se face frică să adorm.
Timpul m-ar uza ca pe o curvă.
S-ar putea să-mi vomit plămînii dacă
nu vii sau să pleci definitiv.

Pe la toate colţurile stau cîini.
Ocolesc cît se poate de mult şi
drumurile toate sunt încă prea noi.
Pe asfalt cresc feţe ce zîmbesc.
Le privesc şi alerg să ajung în ochii verzi ai oraşului.
Acolo nu mai e nevoie de cineva ca să faci dragoste.
Îmi închid ochii şi deschid gura larg spre cer.
S-ar putea să cad din prostie,
dar nu eşti aici şi o să continui.

Pe creştetul oamenilor merg
într-o figură de handicapat.
Sunt ca o apă
din care mi-ar plăcea să bea toţi.

11 comentarii:

  1. vrei sa-i faci si pe altii fericiti, dar daca te beau ceilalti ramai fara fericire

    RăspundețiȘtergere
  2. Primele doua versuri te introduc atat de bine in tot ceea ce vrei sa transmiti! Totusi nu stiu daca timpul ne uzeaza sau noi il lasam s-o faca .

    RăspundețiȘtergere
  3. Ancuţa, mulţumesc!

    ღAzucenaღ, da, şi faptul că noi îl lăsăm să o facă e corect, dar dacă să merg direct la ideea poemului, păi somnul e ceva la care nu poţi să renunţi prea mult timp. :D e necesar biologic.
    mulţumesc că ai intrat să citeşti.

    diana

    RăspundețiȘtergere
  4. mi s-a facut dor de cineva..
    frumoase randuri.

    RăspundețiȘtergere
  5. profundă ca de fiecare dată...
    şi, da! cu siguranţă ar trebui să te bea cât mai mulţi, apă pură...
    felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  6. Am nevoie doar de un strop.
    Si da ai dreptate totul va fi bine, mereu e asa :)

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează