| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

duminică, 9 ianuarie 2011

# o diană patetică

alb
îmi taie plămînii
ca un măcelar
amărît de viaţă

picioarele goale
îi strîng pieptul într-o îmbrăţişare
pe cearceaful
unde îmi beau porţia de fluturi
de parcă aş fi un geam deschis
în craterul unui vulcan

mă lepăd de mine

hienă sunt
la marginea unei lumi pline
de guri
şi pînă-n
poarta unei biserici

diana, îmi zic
cînd îi văd ochii,
numele lui
e numele pietrelor şi-al ierbii,
numele lui
e-al cerurilor
şi-al pămînturilor care mai există
dincolo de lume

numele lui
e numele părţilor din
corpul şi scheletul tău,
deci,
diana,
pot să-ţi zic: nicu?

6 comentarii:

  1. frumos!
    Se pare că îţi canalizezi toate forţele pe un anumit stil. e bine asa!
    poemul e bun, dar cred că ai mai putea lucra la el...
    ia vezi!
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. e gata.
    am mai lucrat la ea.
    mulţumesc de trecere.

    diana

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a plăcut abordarea.
    Şi titlul, şi finalul.

    Maricica

    RăspundețiȘtergere
  4. eu sunt fascinata de puterea creativa care zace in tine...felicitari!

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează