În ‘73 m-am măritat cu viaţa
şi n-aveam rochie.
Am ieşit ca Eva în mijloc de Paradis
să muşc infernul
cu patimă.
În ’92 m-am măritat cu el
şi n-am putut să plîng.
Acum aveam rochie,
un Adam, o casă...
Încăpeau deopotrivă
Dumnezeu şi iadul.
Pînă în ’40 am mai trăit.
M-am măritat cu moartea
şi n-am avut timp să plîng.
Mă tot uit în casa ei şi nu pricep:
veşnicie sau deşertăciune?
tu chiar esti fff talentata.:*
RăspundețiȘtergereimi place mult cum scrii.
Mi-a placut enorm asta:X
RăspundețiȘtergereîmi pare bine că v-a plăcut.
RăspundețiȘtergeremerci mult!
diana
si mie mi-a placut. cuvinte prea mari e inutil sa scriu...
RăspundețiȘtergereşi acum ştiu că dacă lumea ar seca,sufletul tău ar fi un refugiu.
RăspundețiȘtergereAndrei, îmi place simplitatea ta.
RăspundețiȘtergeremulţumesc!
Zor de zi,
cînd am citit comentariul tău am făcut în mine un : WOW.
:D mulţumesc!
:) ti-am raspuns la mail.. ajusese in spam si nu l-am observat mai devreme :)
RăspundețiȘtergeretu mereu pui suflet in ceea ce faci...mereu fugi dupa perfectiune...si poate va veni ziua cand o veni ajunge...de astfel de persoane are nevoie Romania!
RăspundețiȘtergere: D poate şi România.
RăspundețiȘtergeredar eu sunt din Moldova. :D
şi mai cu seamă, patriotă!
exagerezi cred eu.
oricum :D viaţa mea nu se limitează între hotarele acestei ţări.
mulţumesc!
Hm, Moldova, România... Mai bine nu intru în subiect. Cât despre poem, îmi place mult ca e construit ca un triptic, având în vedere latura sa religioasă, dar prefer versurile tale mai moderne.
RăspundețiȘtergeredle Ciprian, mulţumesc.
RăspundețiȘtergeresunt de acord cu dumneavoastră
diana