Cînd s-a născut,
omul
şi-a ridicat moartea în spate.
O poartă
în timp
şi-i atinge, fără să vrea,
coapsele imperfecte,
buzele rujate ieftin,
mîinile crispate, şi chiar pupilele ei
încărcate cu vid.
Cînd s-a născut, doinind,
românul, printre văi şi dealuri,
nu el şi-a ridicat,
ci Veşnicia-i s-a urcat în spate.
pai e cam superbă poezia asta. adică e cam perfectă. cred că este printre cele mai reuşite texte care şi-au propus să redea condiţia românului ca poet în virtualitate!
RăspundețiȘtergerefelicitări!!!
pupici!
mulţumesc mult!!!
RăspundețiȘtergere