| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

vineri, 15 octombrie 2010

# Adevărul maturităţii

În timpul nopţii,
cel mic venea să-şi încolăcească mîinile şi picioarele
în jurul tristeţii mele.
Îl întrebam dacă mă va iubi la fel de mult cînd voi fi bătrînă
şi-l sărutam imediat pe frunte de teamă să nu-mi răspundă.
Cineva îmi arunca vid în gură, să tac.

N-aveam voie să-i stric copilăria.

Era mama.
Îmi aminteam cum zicea în plimbările noastre
că în cer oamenii ajung mai rar decît cîinii,
simţind cum îşi forţează o albire a dramei.
Necuvintele îi imflamau fălcile cu reţinere,
zîmbindu-mi fix şi parcă mincinos.
Îmi şoptea că-i prea frig, cînd afară era peste 30.

Ştiam. Vine dintr-un întuneric,
dar n-avea voie să-mi strice adolescenţa.

4 comentarii:

critica perfecţionează