# se întîmplă doar cînd iubeşti

dimineaţa picioarele aleargă fără noi în cîmp,
iar mîinile-şi palpează îndelung creierii celuilalt
de parcă-ar fi coapse

în afară lumea curge invers proporţional

buzele-şi găsesc amorul ca-ntr-un reflex
tot mai adînc şi mai tăios de dulce
scobim în lemn rînduri din Stănescu
să le-atîrnăm de mînerul uşilor din blocuri
ai văzut cum buricele ne crapă să ne putem contopi trupurile?
plămînii cîntă cu ficatul simfonia cerului,
iar venele-şi curg plăcerea dintr-un corp al meu într-un corp al lui
senzaţii de furnici sub pori

nebunul meu e chiar ideal,
ideal pentru mine. idealul meu

ne dezbrăcăm de oameni
şi ne scriem versuri pe faţă

# confuzia unei euforii lacrimogene

nu pot să-mi explic lacrimile
îmi simt durerile şi nu ştiu ce mă doare
mai grav e că nici macăr nu ştiu ce vreau sau pentru ce trăiesc,
cînd eu îi întrebam pe alţii dacă chiar îşi merită viaţa.
am început să nu mai cred că a existat vreodată ceva pur în a iubi.
pur şi simplu iubesc.
nu ştiu cît o fi de la sentiment la deprindere...
tranziţia mă sperie.

Poemul în format audio:

Record006 - # confuzia unei euforii lacrimogene

# cu doru pe balustrada nopţii la "DEŞTEPTAREA"

# cu doru pe balustrada nopţii
la DEŞTEPTAREA din 13 august pe jurnaltv.md
video> http://desteptarea.jurnaltv.md/?p=2868

# dopamină-mi ţâşneşte-n afară

în moalele capului mă lovesc lumini
şi se-aşează să-mi curgă lenos în inimă

bucuriile vin pe neapucate
şi pleacă înainte să-ţi dai seama ce s-o fi întîmplat
de-asta molfăi tăceri, încercînd să-mi abţin oricare zîmbet

nu pot să fac însă din mine un cadavru care încă mai ştie de viaţă
vreau să strig din cei patru poli ai lumii,
să mă audă anotimpurile hoinare chiar acum pe toate continentele,
să mă audă timpul şi să-i cadă fericirile mele în gura lui hapsînă,
pînă de mult ce va-mbuca i se vor înnoda ţevile gîtului

cerul s-a rupt în două infinite, al meu e o nebunie reală

dacă-mi vor condamna zborul ce mi-e unica viaţă,
voi arunca din mine un giordano bruno:
„voi mi-aţi rostit sentinţa cu mai multă frică decît am ascultat-o eu!”

# coridoare din care beau absenţă

lupt cu senzaţia de-a nu mai iubi
şi mi se învîrt porii într-un haos (i)material
o indiferenţa vulgară îmi impune să cred dragostea un mit,
chiar dacă ştiu că mitul a existat odată şi în mine

tăcerile dezgustate îmi cad pe umeri
(e posibil să fi aiurat pînă la faza unei certitudini că iubesc?)
picioarele se înfig într-un pămînt inundat de ploi închipuite
în piaţă o fată bătrînă îşi strigă pîinea: 9 lei la kg de roşii!
eu aş lua tone de-„a-te-nţelege” ca să nu mai mor atît,
dar tot ce-am vrut eu n-a existat încă

cor de tristeţi se-aruncă-n timpane
îmi deschei ultimul nasture, mai e ceva ?

# despre cum am murit astă noapte

subtitlu: hai, sictir!

sălcii îmi stau înghesuite pe retină

senzaţiile-mi nu sunt în stare de cuvînt
şi eu nu sunt în stare de viaţă

dacă mi s-ar spune că trebuie să mor
aş accepta pur şi simplu fără să mai întreb cum

dacă omul are instictul amorului,
cel al morţii e mai firesc să existe

azi noapte mi-ai cărat de pe undeva două flori
surîzînd împlinit de parcă mi le-ai fi adus din rai

am tăcut şi ţi-am zîmbit lenos,
pentru că nici atunci cînd la lecţia de română
doamna X a zis că unica perfecţiune e Dumnezeu,
nu am încetat să cred că eşti perfect,
ba că ai fi chiar El

mi-am prins în păr unul din trandafiri
şi nu ştiu din ce pornire am dansat un tango
o fi fost un dans al morţii mele? o frică? sau ...

# înspăimîntător!

a te naşte
durează
cîteva clipe

a muri
durează
o viaţă întreagă

# stare autentică de fericire

inconştientă nici macăr
de propria-mi viaţă
flutur din mîini
încercînd să dansez
şi abia apoi îmi dau seama
că mă aflu chiar în plină stradă