îmi decojesc inima
în faţa irişilor tăi oceanici
care au ştiut cum să cîrpească
toate păcatele lumii
pînă a potrivi copodopera ideală
a timpului din mine
buzele tale îmi sorb tăcerea
pe care nu o mai poate vorbi nimeni
iar mîinile ni se înnoadă pătimaşe
în cer cîntă simfonia secolului pentru noi
iar clipa intră în anormalitate
pentru a ne preda infinitului
Imi place cum te joci cu cuvintele. O seara frumoasa.
RăspundețiȘtergereda e dragut
RăspundețiȘtergere,,IUbind" atît de pătimaş...se simte...
RăspundețiȘtergereo iubire profundă, imensă,intangibilă,
trăită la maxim...
poate e de vina şi vîrsta...
suav poem...
o fidelă cititoare,
M.F.
thx la toți !
RăspundețiȘtergeresa tot iubesti
RăspundețiȘtergere