# zbor inacesibil

picajul
e o realitate,
iar adevărul
frumos
despre om
e doar minciună

# obişnuinţă

timpul
se distrează
pe seama mea
aleargînd
la trap
în sens unic

eu
mă distrez
pe seama lui
jucîndu-mă
de-a veşnicia
prin poezie

# depresie

azi
nu mai vreau nimic
decât
un curs global
pentru facultatea de conştiinţă
a mea
şi a umanităţii !

# doză de nimic

zilnic

primesc

o doză

de nimic..

# metaforele vieții

zilnic mă trezesc
dintr-o moarte

îmi aranjez pe rafturi
visele din cearşaful
confuz al nopţii
şi arunc coşmarurile
în urna neantului
îndepărtând frica de eşuare

îmbrac o haină ordinară
ţesută din
tăcere,
curaj,
speranţă,
iubire
şi “început”

intru în duşul raţiunii
cerşind
debarasarea de iluzii,
dar egoista
boală incurabilă
de iluzoriu
tot nu mă lasă

rămân la fel de pătată
sau… poate nu

îmi pieptăn
firele gândirii
şi mă privesc
bizar
în reflexia chipului
căutând-o disperată
pe cea a sufletului

deschid uşa
sursei inepuizabile
de fiinţare proprie

sorb acolo
la masa muzei
ceaiul de gânduri
cu aromă de fericire

termin totul

îmi pun pantofii rătăcirii
şi pornesc spre infinit

# Rolul meu pe scena vieţii

Hoinărind în labirint de vise,
M-am rătăcit bizar şi eu,
Privesc acuma viaţa din culise,
Ca să-mi găsesc şi rolul meu.

Culegător de doruri din trecut,
Ce-abundă-n lacrimi ca pelinul ?
Sau poate-un înger înnăscut,
Ce se hrăneşte cu sublimul?

Sunt o ostatică pe viaţă,
Într-o lume numită Univers?
Un firicel firav de aţă?
Sau poate sunt un simplu vers?

# am edificat ...

Am edificat din vise
o carcasă
tinzînd spre instituirea fericirii.

Am edificat din iluzii
o schemă
încercând cunoaşterea perfecţiunii.

Am edificat din gânduri
un concept
manifestînd logica raţiunii.

Dar am edificat din noţiuni
o confuzie
şi acum caut să văd unde m-am rătăcit.

# Drogaţi de bani

-->

Terra a devenit spital de infectaţi

Şi nu-ncercăm a vrea să-realizăm,

De bani aprig suntem drogaţi,

Facând orice şi tot să-i câstigăm.

Ucidem inşi ce nu au vină,

Dar poate fost-au ca şi noi?

Facem export de heroină

Şi închisoare mai apoi…

Din invidia pe care o purtăm

Se naşte ură între fraţi,

De la motiv şi simplu fapt,

Cum că ar fi ei mai bogaţi.

Din excesiva goană pentru bani,

Uităm ce este un amic,

Uităm ce este dragostea de mamă,

Dar ţinem cont : ca banul nu-i nimic

De ce oare nu acceptăm 

Banul e o hârtie de culoare,

Şi când va fi să conştientizăm

Că nu are pic de valoare ?

De ce hârtia să ne stapânească,

Când sunt alegeri mult mai bune?

Suflet, har, bunăvoinţă,

Dragoste pentru frumos, credinţă?

# Sunt om şi eu ca fiecare

Trimis pământului de Dumnezeu
Sunt om şi eu ca fiecare,
Prin orice fapt şi gând al meu
Caut lumină spre a mea valoare.

Nu tind să fiu luceafăr eminescian,
Nici macăr Mozart emerit,
Ci doar un simplu şi aparte om,
Iubit de alţii şi-mplinit.

Nu m-a privat nimeni de suferinţă,
Sunt om şi eu ca fiecare,
Plîng, căzută-n pocăinţă,
Cerşind Bunului iertare.

Iar despre-averea-n bani nelimitată…
Ştiu şi zic: nu cred că aş avea nevoie,
Sunt om şi eu ca fiecare,
Bogat în suflet şi-n a mea credinţă.

# Concluzie

De pe-anvergura matematică
Transcend în cea a raţiunii
Caut cu aspirare de-a pricepe
Prezenţa răului pe scena lumii.

Caut şi uneori mai cad,
Dar căutarea nu-mi opresc,
Chiar de e greu a înţelege
Încerc să lupt, vreau să-l sfîrşesc!

Încerc să lupt, dar cred acum
Soluţie puternică-mpotriva lui,
N-oi înîlni pe nici un drum.

Şi iar pe anvergura matematică
Scriu parcă-n alb soluţia zadarnic:
Mulţimea vidă... şi conclud aici,
Studiul răului intră în cinematică

# captivă disperării

mi s-a epuizat
încrederea-n speranţă,
nu mai aud nimic,
mă pierd în gânduri

caut să scriu,
voi şi plăti chitanţă (!)
dar vreau să scriu!
şi printre rânduri...
o nouă virgulă,
scapă o lacrimă